Balul Strugurilor - Campani, jud. Bihor

Balul Strugurilor

Informatii despre Balul Strugurilor

Campani, Bihor

Balul Strugurilor
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Comuna Cetariu din judeţul Bihor respectă o tradiţie veche de peste 70 de ani, tradiţia Balului Strugurilor. Evenimentul se desfăşoară imediat după recolta ciorchinelor, în perioada septembrie-octombrie în fiecare an. Vizitatorii au parte de o experienţă inedită, îmbinată cu muzică, joc, voie bună, struguri, must şi vin.

Balul Strugurilor din comuna Cetariu este o manifestare etnografică a minorităţii maghiare, organizată de către Primăria Cetariu şi la care se adună, an de an, sute de săteni la Căminul Cultural din localitate pentru a-şi sărbători roadele.

Potrivit obiceiului, alaiul porneşte la colindat la ora 12 în miezul zilei (spre Tăutelec şi Şişterea), cu patru căruţe trase de cai. Întotdeauna există doi călăreţi de seamă ai comunei care conduc mulţimea, în ritmul vesel este susţinut de muzicanţi vestiţi ai locurilor.

În drumul său, alaiul încântă consătenii cu dansuri populare din strămoşi şi invită oamenii să ia parte la petrecerea organizată la lăsarea serii în localul Căminului Cultural.

Sutele de săteni au parte, după asfinţit, de un program artistic cu muzică şi dansuri specifice poporului maghiar. Participanţii la Balul Strugurilor din Cetariu petrec ore în şir, degustând recolta de struguri şi vinul proaspăt preparat. La eveniment sunt invitaţi muzicanţi, dansatori şi ansambluri folclorice.

Balul Strugurilor este considerat de locuitorii comunei un adevărat simbol al locurilor. Sătenii se pregătesc din timp pentru eveniment, culegând strugurii şi pregătind deliciile de toamnă, astfel încât să poată lua parte la atmosferă şi distracţie de la început de octombrie.

Însemnătatea evenimentului aşa cum este ea declarată de participanţi este mult mai profundă decât plăcerea de a gusta din roadele pământului din Cetariu. Oamenii se adună din dorinţa de a simţi bucuria roadelor în deplină armonie cu ceilalţi, fiind recunoscători pentru recolta din fiecare toamnă.


#Romaniansaresmart Romaniansaresmart





Vezi si alte sarbatori si obiceiuri din Apuseni

Nu sunt alte evenimente in zona in aceasta perioada

Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.
InfoTurism membru ANAT © 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact |  Harta site