Localitate din judetul Neamt
(zona turistica Moldova)
Târgu Neamţ este un oraş din judeţul Neamţ, regiunea Moldova.
Din punct de vedere geografic orasul este situat în Depresiunea Neamţului, pe Valea Ozanei (afluent al Moldovei), la o altitudine de 365 m.
Orasul este atestat initial alaturi de Piatra-Neamt si de Roman, in Letopisetul Novgorodului din secolul XIV (fiind menţionat în lista oraşelor valahe de la 1387-1392), iar apoi apare si in surse interne.
Renumele orasului este dat de Cetatea Neamtului, ridicata de Petru I Musat, dar si de Humulesti, locul unde s-a nascut Ion Creanga.
Valea raului Ozana (Neamt) a fost leaganul unor asezari preistorice, care s-au dezvoltat sub forma unor sate existente in perioada organizarii statale, cu timpul polarizand asupra unui centru, care a devenit targ (C. Matasa, 1940). Targu Neamt este situat la intersectia unor vechi drumuri comerciale, care faceau legatura intre Transilvania (pe valea paraulu Hangu sau pe Valea Largului) si "marele drum moldovenesc" de pe Valea Siretului, sau intre sudul regiunii subcarpatice moldovenesti (prin Piatra) si Podisul Sucevei (prin Baia).
Targu Neamt are posibilitati deosebite de dezvoltare si extindere datorita conditiilor sale naturale, economice si strategice.
Populaţia este de 20.856 de locuitori (la 01.01.2007.)
Cai de acces Targu Neamt
Cai de acces Targu Neamt
Cai rutiere:
DN15 B dinspre Târgu Mures (250 km) si Pascani (31 km), DN15 C dinspre Piatra Neamt (44 km) si Suceava (60 km).
Din Târgu Neamţ există legătură cu autobuzul către Durău (pe DN 15B).
Cai feroviare:
linia Paşcani - Târgu Neamţ.