Judeţul Satu Mare se mândreşte cu locuri superbe, în care tradiţia românească este păstrată cu sfinţenie şi toţi cei care îşi doresc să afle mai multe informaţii despre istoria rurală a României găsesc aici un izvor nesecat. O astfel de zonă este şi cea din jurul localităţii Chilia, o aşezare cu o istorie veche şi zbuciumată.
Tradiţia locală, confirmată de anumite izvoare istorice, spune că această zonă a fost ocupată în vechime de o mănăstire şi de chilii de măicuţe, însă năvălirile tătarilor au distrus aceste vechi construcţii. Singura care nu s-a pierdut este legenda, iar numele localităţii aminteşte şi acum de trecutul îndepărtat.
Pentru a ajunge la Chilia trebuie să mergeţi aproximativ 25 de kilometri din oraşul Satu Mare pe DJ 193A şi apoi încă un kilometru pe un drum local. Faptul că este atât de aproape de o aglomerare urbană face din Chilia o destinaţie ideală pentru o excursie de o zi.
Odată ajunşi în localitate, veţi fi uimiţi de multitudinea de gospodării construite în stilul arhitectonic specific acestei zone.
Există aici şi un muzeu sătesc, “gospodăria ţărănească de la Chilia”, care redă cu fidelitate caracteristica arhitectonică a locuinţelor din Ţara Codrului. Veţi putea vizita casa, care are tindă şi două camere, şura, cămara pentru alimente şi coteţul păsărilor, toate acestea fiind construite în prima jumătate a secolului trecut.
Impresionează şura, care are dimensiuni de-a dreptul impresionante şi care era folosită în trecut pentru o mulţime de lucruri, de la adăpostul animalelor şi până la depozitarea uneltelor, a mijloacelor de transport sau a furajelor şi cerealelor. Gospodăria se află în proprietatea Muzeului Judeţean Satu Mare şi a trecut printr-o serie de reparaţii şi îmbunătăţiri în primii ani după Revoluţie.
“Gospodăria ţărănească” de la Chilia se poate vizita în fiecare zi a săptămânii, chiar şi în weekend, la cerere.
Sunt, de asemenea, în apropiere şi zone de agrement, aşa că o excursie în această zonă se poate prelungi uşor pentru câteva zile şi se poate transforma într-un concediu reuşit de care cu siguranţă că vă veţi aminti mereu cu plăcere.
Chilia (zonă etnografică) este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Delta Dunarii, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in
apropiere.
Ti-ar placea sa vizitezi
Chilia (zonă etnografică)
? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de
cazare Chilia Veche