Cetatea ţărănească de la Cârţa

Cetatea ţărănească de la Cârţa
Cetatea ţărănească de la Cârţa vezi pe harta Cetatea ţărănească de la Cârţavezi pe harta

Informatii despre Cetatea ţărănească de la Cârţa

Localizare: Tinutul Secuiesc > Ciumani Subcategorie: Cetate

Cetatea ţărănească de la Cârţa
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Numele cetăţii ţărăneşti de la Cârţa, aflată în satul cu acelaşi nume, din judeţul Harghita, apare pentru prima data în documente în anul 1566, deşi săpăturile arheologice au demonstrat că în zonă au locuit oameni încă din epoca bronzului.

Astfel, în regiune au fost făcute numeroase săpături, una dintre cele mai importante descoperiri fiind un depozit de bronz. Printre artefactele găsite se numără mai multe ceşti din bronz, o sabie scurtă (spadă), un fragment de căldare şi chiar şi o statuetă din bronz.

Şi lucrările agricole au fost prilej de descoperiri arheologice, printre obiectele găsite numărându-se mai multe fragmente de vase, care au fost datate ca fiind din perioada dacilor, cu o sută sau chiar două sute de ani înaintea erei noastre. Fragmentele descoperite proveneau de la vase lucrate manual, dar şi la roată.

Comuna Carta o gasiti in centrul judetului Harghita, in depresiunea Ciucului, la aproape 20 de kilometri de Miercurea Ciuc. Satul Carta se afla si in apropierea Oltului.

Comuna Cârţa a făcut parte, în secolul al XVIII-lea, din compania a X-a, a primului regiment secuiesc de infanterie, care a apărut după ce curtea de la Viena a decis să apeleze la populaţia locală pentru a păzi graniţa militară transilvăneană.

Pe vremea aceea, cetatea ţărănească purta numele de Karchifalva.

Cârţa a făcut în acele timpuri parte din Comitatul Ciuc (începând cu 1876 şi până în 1920 – semnarea Tratatului de la Trianon), iar apoi din judeţul Ciuc (perioada interbelică).

Există şi alte obiective turistice de vizitat în zonă printre care biserica romano-catolică şi Băile Madicşa.

De menţionat în contextul prezentării cetăţii de la Cârţa este biserica romano-catolică. Aceasta a fost construită în jurul anului 1500, în stil gotic. Locul corului este decorat deosebit, în relief. Se recunosc şi aici elementele de fortificaţie, biserica fiind protejată de o incintă cu turn şi chiar şi un zid de dimensiuni mai reduse. Dintre obiectele bisericeşti din perioada gotică se păstrează şi acum în incintă un tabernacol şi o cristelniţă.

Pentru turiştii dornici să îşi petreacă o mini-vacanţă în zonă, e bine de ştiut că nu există în comuna Cârţa multe pensiuni, dar vă puteţi caza în Miercurea Ciuc.


Cetatea ţărănească de la Cârţa este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Tinutul Secuiesc, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Ti-ar placea sa vizitezi Cetatea ţărănească de la Cârţa ? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de cazare Ciumani

Coordonate GPS: 46.314439,25.454158




Vezi si alte obiective turistice din Ciumani

Partia de ski Ciumani este situata pe teritoriul localitatii Ciumani, in apropiere de orasul Ghorgheni, judetul Harghita. Este compusa din Partia Veresvirag si Partia Csata-Veszi, dispuse una in conti


Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.

© 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact  | Harta site